Zamolxe

Religia dacilor a fost politeistă. Potrivit unor cercetători ar fi fost monoteistă, deşi izvoarele se referă la mai multe divinităţi (v. mai jos). Zalmoxis (Zalmoxe, Zamolxis, Zamolxe; uneori confundat cu zeul Gebeleizis) era considerat zeul suprem. El a primit diferite titluri: reformator mitic, profet, mare pontif, rege, medic, zeu chiar şi „şarlatan”, sclav al lui Pitagora. Însă după calculele mai multor istorici această întâlnire nu ar fi fost posibilă, întrucât Zamolxe a existat cu mult înaintea lui Pitagora.

Tot Zamolxe a fost cel care a afirmat că nu poţi să vindeci trupul fără a ţine seama de suflet^[1], dovedind cunoştinţe profunde în psihologie. Învăţăturile dacilor erau complexe, dovedind înalte cunoştinţe ştiinţifice (astronomie, matematică, medicină).

Zamolxe, lăsând multe invăţături discipolilor, s-a retras intr-o peşteră (sub ceasul solar din ceramică de la Sarmizegetusa se presupune că ar fi existat o grotă, apoi, în Peştera Pahomie, numită şi Peştera lui Zamolxis sau Peştera Polovragi) unde ar fi stat timp de patru ani ca sihastru.

Legendele din Valea Olteţului susţin că Peştera Polovragi, aflată in inima muntelui şi a cărei lungime depăşeşte zece kilometri, ar fi făcut legatură cu Transilvania, în apropierea sanctuarului de la Sarmizegetusa. În acele timpuri din antichitate existau oameni care îşi trăiau viaţa izolaţi de ceilalţi, în condiţii aspre, într-o stare de meditaţie şi curăţenie morală. De altfel şi dacii se rugau în liniştea şi întelepciunea munţilor suri, trecerea lor lăsând dovezi vizibile şi în zilele noastre (Ceahlău, Grădiştea Muncelui, Munţii Apuseni). Retragerea în sânul naturii poate fi interpretată ca perioadă de refacere psihică şi fizică a lui Zamolxe, după ce şi-a dus misiunea la sfârşit, şi nu metodă de a se face divinizat.

 Sarmizegetusa

Sarmizegetusa, capitala statului dac, a fost totodată sanctuar, centru spiritual, necropolă şi altar al zeului soare.

În cadrul ritualurilor religioase dacice se făceau şi sacrificii umane. „Mesagerii” se simţeau onoraţi să meargă la zeul suprem. Erau aleşi dintre cei mai buni tineri, care erau adeseori tinerii marilor nobili, iar sacrificiul era o îndatorire obligatorie, deoarece potrivit credinţei, dacă nu primea vreun sacrificiu, zeul suprem urma să-i pedepsască pe daci. Ritualul se presupune că se desfăşura în incinta sacra circulară din Sarmizegetusa o dată la patru sau cinci ani. Sacrificaţii erau aruncati în trei suliţe îndreptate cu vârful în sus (Herodot). Dacii au reuşit să iasă în evidenţă şi prin spiritul lor superior, puterea lor de a ierta, redând libertatea multor prizonieri de război.

 Simbolul lupului

Lupul, simbol al inteligenţei, dreptăţii şi nesupunerii, apare foarte des în viaţa dacilor. Ei foloseau capetele de lupi şi şerpi pentru steagurile de luptă, sunetul produs în timpul alergării amplificând rezonanţa sonoră. (Un tip de stindard similar era răspândit la sarmaţi, de la care l-au preluat diverse unităţi militare romane, de cavalerie, începând din secolul II d.Hr. sub denumirea „draco” (dragon, balaur); purtătorul de stindard tip draco se chema „draconarius